Regulamentul de Organizare și Funcționare a Comitetului de
Selecție și a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor
Grupul de Acţiune Locală
Asociaţia LEADER Poarta Câmpiei Mureșene
CUPRINS:
CAPITOLUL 1 - DEFINITII ȘI PRESCURTĂRI
CAPITOLUL 2 – DISPOZIŢII GENERALE
CAPITOLUL 3 – SCOPUL ŞI OBIECTUL DE ACTIVITATE
CAPITOLUL 4 – COMPONENŢA COMITETULUI DE SELECŢIE ŞI A COMISIEI DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
CAPITOLUL 5 – OBLIGAŢIILE COMITETULUI DE SELECŢIE ŞI ALE COMISIEI DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
CAPITOLUL 6 – LANSAREA SESIUNII DE DEPUNERE A PROIECTELOR
CAPITOLUL 7 – PROCEDURA DE SELECŢIE A PROIECTELOR DEPUSE SPRE FINANŢARE LA GAL ASOCIAȚIA POARTA CÂMPIEI MUREȘENE
CAPITOLUL 8 – PROCEDURA DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR CU PRIVIRE LA REZULTATUL EVALUĂRII PROIECTELOR
CAPITOLUL 1 - DEFINITII ȘI PRESCURTĂRI
Definiţii
- Beneficiar: organizaţie publică sau privată care preia responsabilitatea realizării unui proiect și care a încheiat un Contract de finanțare cu AFIR, pentru accesarea fondurilor europene prin FEADR;
- Contract de Finanțare: document care reglementează acordarea fondurilor publice nerambursabile între AFIR și beneficiar, în cadrul Sub-măsurii 19.4 și în baza căruia se angajează, periodic, sumele aferente funcționării GAL și animării teritoriului;
- Eligibilitate: suma criteriilor pe care un beneficiar trebuie să le îndeplinească în vederea obţinerii finanţării prin măsurile finanţate din FEADR;
- Grup de Acțiune Locală (GAL): parteneriat public-privat alcătuit din reprezentanți ai sectoarelor public, privat și societatea civilă;
- LEADER: Măsură din cadrul PNDR ce are ca obiectiv dezvoltarea comunităților rurale ca urmare a implementării strategiilor elaborate de către GAL. Provine din limba franceză „Liaisons Entre Actions de Developpement de l’Economie Rurale” – „Legături între Acțiuni pentru Dezvoltarea Economiei Rurale”;
- Reprezentantul legal: reprezentant al beneficiarului care semnează angajamentele legale, desemnat conform actelor constitutive/statutului beneficiarului;
- Pista de audit: dă posibilitatea unei persoane să urmărească o tranzacţie din momentul iniţierii până în momentul în care se raportează rezultatele finale – reprezintă trasabilitatea operaţiunilor
- Sesiune de depunere: reprezintă perioada calendaristică în cadrul căreia GAL „Csík” poate primi proiecte din partea potențialilor beneficiari;
- Sesiune de selecţie: reprezintă lucrările Comitetului de Selecție și ale Comisiei de Soluționare a Contestațiilor, concretizate în decizia finală de finanțare;
- Strategie de Dezvoltare Locală (SDL): Document ce trebuie transmis de GAL-uri către Autoritatea de Management și va sta la baza selecției acestora. Prin acest document se stabilesc activitățile și resursele necesare pentru dezvoltarea comunităților rurale;
Prescurtări
AFIR – Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale – instituţie publică subordonată MADR care derulează FEADR;
ALVN – Asociația LEADER Poarta Câmpiei Mureșene
CDRJ - Compartimentului de Dezvoltare Rurală Județeană
CRFIR – Centrul Regional Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, structură organizatorică AFIR de la nivelul regiunilor de dezvoltare;
FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală;
OJFIR – Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, structură organizatorică la nivel judeţean a AFIR (la nivel naţional există 41 Oficii Judeţene);
MADR – Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale;
PNDR – Programul Naţional de Dezvoltare Rurală;
CAPITOLUL 2 – DISPOZIŢII GENERALE
Comitetul de selecție a proiectelor reprezintă organismul decizional cu atribuții privind selecția pentru finanțare a proiectelor depuse la GAL Asociaţia LEADER Poarta Câmpiei Mureșene, în conformitate cu procedura de selecție prezentată în Capitolul XI din Strategia de Dezvoltare Locală 2014-2020 a GAL Asociaţia LEADER Poarta Câmpiei Mureșene, anexă și la prezentul regulament.
Comisia de Soluționare a Contestațiilor reprezintă organismul decizional cu responsabilități privind soluționarea contestațiilor adresate în legătură cu rezultatele procesului de evaluare a proiectelor pentru finanțare.
Comitetul de Selecție şi Comisia de Soluționare a Contestațiilor sunt organizate și funcționează în conformitate cu prevederile prezentului regulament de organizare și funcționare.
Lucrările Comitetului de Selecție şi ale Comisiei de Soluționare a Contestațiilor se desfășoară pe întreaga perioadă de implementare a proiectelor din cadrul GAL Asociaţia LEADER Poarta Câmpiei Mureșene.
CAPITOLUL 3 – SCOPUL ŞI OBIECTUL DE ACTIVITATE
Comitetul de Selecție și Comisia de Soluționare a Contestațiilor au ca scop luarea deciziilor privind admiterea sau respingerea proiectelor, în conformitate cu strategia de dezvoltare locală.
CAPITOLUL 4 – COMPONENŢA COMITETULUI DE SELECŢIE ŞI A COMISIEI DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
La nivelul luării deciziilor, partenerii din mediul privat și al societății civile, trebuie să reprezinte peste 50% din membrii prezenți.
Pentru transparența procesului de selecție a proiectelor, la aceste selecții va lua parte și un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale din cadrul Compartimentului de Dezvoltare Rurală Județeană
Comitetul de Selecție și Comisia de Soluționare a Contestațiilor sunt alcătuite, după cum urmează: președinte și membrii. Comitetul de Selecție GAL Asociaţia Leader Poarta Câmpiei Mureșene este format din 7 membri, pentru fiecare membru fiind stabilit un membru supleant.
-
Evaluarea proiectelor din punct de vedere al conformității, eligibilității și al punctajului intră în atribuțiile compartimentului administrativ prin responsabilul de verificarea, evaluarea și selecția proiectelor;
-
Membrii Comitetului de Selecție a Proiectelor nu pot fi concomitent membri în Consiliul Director.
CAPITOLUL 5 – OBLIGAŢIILE ȘI ATRIBUȚIILE COMITETULUI DE SELECŢIE ŞI ALE COMISIEI DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
Președintele și membrii Comitetului de Selecţie și a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor, în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin ca urmare a prezentului regulament, au următoarele obligaţii și atribuții:
-
Se adună în vederea aprobării selecției proiectelor aferente Strategiei de dezvoltare Locală, la convocarea președintelui, ori de câte ori este necesar;
-
La selecția proiectelor, se va aplica regula dublului cvorum pentru validarea voturilor, este necesar să fie prezenți cel puțin 50% din membrii, și din care peste 50% să fie din mediul privat și societate civilă;
-
De a respecta în tocmai regulile stabilite în cadrul prezentului regulament;
-
De a respecta confidenţialitatea lucrărilor, imparţialitatea în adoptarea deciziilor Comitetului de Selecţie și a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor și evitarea conflictului de interese.
CAPITOLUL 6 – LANSAREA SESIUNII DE DEPUNERE A PROIECTELOR
Criteriile de selecţie sunt elaborate de către GAL pe baza Strategiei de Dezvoltare Locală, ţinând cont de specificul local. Criteriile de selecţie a fiecărei măsuri se vor regăsi în apelurile de selecţie afișate pe site-ul GAL Asociaţia LEADER Poarta Câmpiei Mureșene și acestea sunt stabilite în funcţie de priorităţile din strategia de dezvoltare locală. Suma maximă a punctajelor criteriilor de selecţie ce poate fi acordată de Comitetul de Selecţie este de 100 de puncte.
Metodologia de selecţie este stabilită la nivelul GAL în conformitate cu Ghidul solicitantului măsurii 19.2.
Înainte de lansarea apelului de selecție, acesta trebuie să fie avizat de reprezentantul CDRJ, care se asigură de corectitudinea informațiilor conținute în apel, informații care trebuie să fie în concordanță cu Strategia de Dezvoltare Locală aprobată și prevederile fișei măsurii din SDL, respective prevederile din Ghidul solicitantului elaborate de către GAL pentru măsura respectivă.
GAL elaborează un Calendar estimativ anual al lansării măsurilor prevăzute în SDL, pentru fiecare an calendaristic. Calendarul estimativ poate fi modificat, conform prevederilor din regulamentul de funcționare, cu cel puțin 5 zile înaintea începerii sesiunii, putând fi devansate sesiunile și modificate alocările, în sensul creșterii sau diminuării acestora. Pentru asigurarea transparenței Calendarul estimativ și Calendarul modificat vor fi postate pe pagina web a GAL și afișate cel puțin la sediile primăriilor partenere GAL. În vederea deschiderii sesiunilor de primire a proiectelor, GAL lansează pe plan local apeluri de selecție a proiectelor, conform priorităților descrise în strategie.
Apelurile se adresează solicitanților eligibili, care sunt interesați de elaborarea și implementarea unor proiecte care răspund obiectivelor și priorităților din SDL în aria de acoperire a GAL. Apelul de selecție se lansează cu minimum 30 de zile calendaristice înainte de data limită de depunere a proiectelor.
Apelul de selecție se poate lansa cu minimum 10 zile calendaristice înainte de data limită de depunere a proiectelor la GAL numai în situația în care acest apel de selecție va conține toate prevederile și informațiile care au făcut obiectul ultimului apel de selecție pe măsura respectivă, inclusiv punctajele pentru criteriile de selecție, cu excepția alocării financiare, fiind astfel respectat principiul transparenței. Termenele de depunere ale proiectelor vor fi prevăzute în apelul de selecție, dar vor fi de minim 30 zile de la lansare. Apelurile de selecție pot fi prelungite cu aprobarea reprezentantului legal al GAL.
Data lansării apelului de selecție este data deschiderii sesiunii de depunere a proiectelor la GAL.
Anunțul privind prelungirea se face numai în timpul sesiunii în derulare, nu mai târziu de ultima zi a acestei sesiuni. Pentru transparența procesului de selecție, GAL asigură măsurile minime obligatorii de publicitate a apelurilor de selecție lansate, descrise în Ghidul solicitantului măsurii 19.2, după cum urmează
• pe site-ul propriu (varianta detaliată);
• la sediul GAL (varianta detaliată, pe suport tipărit);
• la sediile primăriilor partenere GAL (varianta simplificată);
• prin mijloacele de informare mass-media locale/regionale/naționale (varianta simplificată).
La prelungirea apelului de selecție, valoarea maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect nu poate fi modificată (în sensul creșterii/diminuării), nu este permisă nicio altă modificare în conținutul apelului de selecție pe perioada de depunere a proiectelor (inclusiv pe durata prelungirii), pentru a se respecta principiul egalității de șanse între solicitanți.
CAPITOLUL 7 – PROCEDURA DE SELECŢIE A PROIECTELOR DEPUSE SPRE FINANŢARE LA GAL ASOCIAȚIA POARTA CÂMPIEI MUREȘENE
Potenţialul beneficiar depune proiectul la secretariatul GAL, sub formă de Cerere de Finanţare și a documentelor anexă, atașate cererii de finanțare. Se vor utiliza formularele de cereri de finanţare aferente fiecărei măsuri, puse la dispoziţia solicitanţilor pe site-ul www.poartacampieimuresene.ro.
Toate verificările efectuate de către angajații GAL vor respecta principiul de verificare “4 ochi”, respectiv vor fi semnate de către 2 experți.
GAL va avea în vedere aplicarea criteriilor de eligibilitate și de selecție specifice fiecărei măsuri din SDL, prevăzute în fișele tehnice ale măsurilor din cadrul strategiei.
Pentru toate proiectele evaluate la nivelul GAL, evaluatorii, stabiliți cu respectarea prevederilor SDL, vor verifica conformitatea și eligibilitatea proiectelor și vor acorda punctajele aferente fiecărei cereri de finanțare. Toate verificările se realizează pe evaluări documentate, în baza unor fișe de verificare elaborate la nivelul GAL, datate și semnate de experții evaluatori și verificate de managerul GAL.
Etapele unui proiect depus în vederea selectării sunt:
● Depunerea proiectului la sediul asociației, în intervalele de timp specificate în apelurile de selecție;
● Înregistrarea proiectului depus;
● Realizarea conformității și verificarea eligibilității de către responsabilul cu verificarea, evaluarea și selecția proiectelor;
● Pentru proiectele depuse la GAL, în etapa de evaluare a proiectului, experții GAL pot realiza vizite pe teren, dacă se consideră necesar. Concluzia privind respectarea condițiilor de eligibilitate pentru Cererile de Finanțare pentru care s-a decis verificarea pe teren se va formula numai după verificarea pe teren;
● Dacă este cazul, GAL poate solicita beneficiarului clarificări referitoare la eligibilitate și selecție;
● În cazul în care se constată în urma verificării că proiectul este în conformitate cu Strategia de dezvoltare locală, îndeplinește toate criteriile de eligibilitate, întrunește punctajul minim în vederea selecției, se întrunește Comitetul de selecție în vederea selecției proiectelor;
● Comitetul de selecție aprobă punctajul alocat fiecărui proiect, ierarhizează proiectele funcție de punctajele obținute și aprobă prin vot majoritar proiectele selectate în vederea finanțării;
● Se întocmește Raportul de selecție, semnat de toți membrii prezenți, președintele Comitetului de selecție și Președintele asociației și se afișează pe site-ul GAL-ului;
● În cazul în care un beneficiar contestă rezultatele selecției, se întrunește Comisia de contestații, analizează contestația primită, după care se întocmește raportul de contestații.
Dacă unul dintre parteneri ‐ persoană juridical membră în Comitetul de selecție – își schimbă reprezentantul legal, noul reprezentant legal va înlocui persoana desemnată inițial să reprezinte partenerul respectiv în Comitetul de selecție, fără a fi necesare alte aprobări. De asemenea, Raportul de selecție va prezenta semnătura reprezentantului CDRJ care participă în calitate de observator la procesul de selecție.
Fiecare persoană implicată în procesul de evaluare și selecție a proiectelor de la nivelul GAL (evaluatori, membrii Comitetului de Selecție și membrii Comisiei de soluționare a contestațiilor) are obligația de a respecta prevederile OG nr. 66/2011 privind evitarea conflictului de interese și prevederile Cap. XII al SDL – ”Descrierea mecanismelor de evitare a posibilelor conflicte de interese conform legislației naționale”. În acest sens, persoanele implicate în procesul de evaluare și selecție de la nivelul GAL vor completa declarații pe proprie răspundere privind evitarea conflictului de interese, care vor conține următoarele informații:
-
Numele și prenumele declarantului
-
Funcția deținută la nivel GAL
-
Rolul în cadrul procesului de evaluare
-
Luarea la cunoștință a prevederilor privind conflictul de interese, așa cun este acesta prevăzut la art. 10 și 11 din OG nr. 66/2011, Secțiunea II – Reguli înmateria conflictului de interes
-
Asumarea faptului că în situația în care se constată că acestă declarație nu este conformă cu realitatea, persoana semnatară este pasibilă de încălcarea prevederilor legislației penale privind falsul în declarații.
De asemenea, în situația existenței unui conflict de interese, evaluatorul din cadrul GAL este obligat să se abțină de la luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să solicite managerului GAL înlociurea sa cu un alt evaluator.
În situația în care, în cadrul aceleiași sesiuni un solicitant declarat eligibil și selectat de către GAL se retrage și rămâne astfel o sumă disponibilă, această sumă poate fi alocată unui alt solicitant declarat eligibil, dar care nu a fost selectat de către GAL. De asemenea, în situația în care un solicitant declarat eligibil și selectat de către GAL este declarat neeligibil de către AFIR și rămâne în acest fel o sumă disponibilă, această sumă poate fi realocată unui alt solicitant declarat eligibil dar neselectat de către GAL, în cadrul aceluiași apel. În acest sens, se va întocmi o listă cu proiectele eligibile neselectate, în ordinea descrescătoare a punctajului şi cu respectarea criteriilor de departajare; aceste proiecte vor putea fi finanţate pe baza ierarhizării acestora, în limita fondurilor disponibile. Aceeași procedură se aplică și atunci când este ultima sesiune sau când pentru sesiunea respective a fost alocată întreaga sumă aferentă măsurii respective din planul financiar al GAL.
Raportul de selecţie va fi întocmit conform procedurilor din Ghidul solicitantului 19.2 valabile în momentul selecției proiectelor.
Raportul de selecţie se postează pe site-ul GAL Asociația LEADER Poarta Câmpiei Mureșene și la sediul GAL.
În baza Raportului de selecţie publicat, GAL notifică în scris și/sau prin e-mail (confirmat) potenţialii beneficiari cu privire la rezultatul evaluării proiectului.
Notificarea va include informaţii cu privire la statutul proiectului în urma evaluării și modalitatea de depunere a contestaţiilor de către aplicanţii nemulţumiţi de rezultatul evaluării. În cazul în care un proiect este declarat neeligibil vor fi indicate criteriile de eligibilitate care nu au fost îndeplinite precum și cauzele care au condus la neeligibilitatea proiectului. În cazul în care proiectul este eligibil și a fost punctat, notificarea va menţiona punctajul obţinut pentru fiecare criteriu de selecţie, motivele pentru care nu au fost punctate anumite criterii de selecţie, stabilirea criteriilor de departajare precum și precizări cu privire la reducerea valorii eligibile, a valorii publice sau a intensităţii sprijinului, dacă este cazul.
CAPITOLUL 8 – PROCEDURA DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR CU PRIVIRE LA REZULTATUL EVALUĂRII PROIECTELOR
Contestaţiile pot fi depuse începând din momentul publicării Raportului de Selecţie Intermediar pe site-ul GAL Poarta Câmpiei Mureșene. Aplicanţii care au depus proiecte în cadrul unei sesiuni de depunere au la dispoziţie 5 zile lucrătoare de la primirea notificării sau 7 zile de la afișarea Raportului de selecție pe site-ul GAL privind rezultatul evaluării proiectelor, pentru a depune contestaţii cu privire la rezultatul evaluării.
Contestaţiile, semnate de beneficiari, vor fi depuse, personal la sediul GAL Poarta Câmpiei Mureșene, sau adresa de email: office@poartacampieimuresene.ro.
Analizarea contestaţiilor se realizează de către Comisia de soluționare contestaţiilor a GAL Poarta Câmpiei Mureșene conform procedurii de evaluare care a stat la baza evaluării și scorării proiectului în cauză.
În acest scop, pentru fiecare proiect contestat se va întocmi un raport privind analiza contestaţiei și soluţia propusă în urma reevaluării elementelor contestate. Dacă soluţia propusă în urma reevaluării proiectului contestat diferă de cea din Raportul de selecţie (adică se constată că solicitantul a contestat argumentat anumite elemente ale evaluării), se vor întocmi noi fișe de verificare/evaluare.
Termenul de analizare a tuturor contestaţiilor depuse este de maxim 30 de zile de la depunerea contestaţiei si include si notificarea solicitantului.
Președintele GAL sau un alt membru al Consiliului Director al GAL mandatat în acest sens convoacă membrii Comisiei, în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea situaţiei privind contestaţiile, pentru analiza rapoartelor de instrumentare a contestaţiei și validarea rezultatelor contestaţiilor.
Termenul de retransmitere a documentelor returnate de Președintele Comisiei de Soluționare a Contestațiilor este de maxim 2 zile lucrătoare de la data solicitării.
Pentru soluţionarea contestaţiilor, Comisia de Soluționare a Contestațiilor va desfăsura următoarele activităţi:
analizarea contestaţiei, a raportului de analiză a contestaţiei, precum și verificarea concordanţei lor cu documentele justificative de la dosarul proiectului;
analiza fundamentării soluţiei propuse de expertul care a instrumentat contestaţia.
Comisia de Soluționare a Contestațiilor întocmeste un raport de contestaţii, pentru fiecare măsură în parte, care va cuprinde rezultatul contestaţiilor.